Concluzii după festivalul „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” (conferință de presă)

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a organizat astăzi, 10 iulie, o conferință de presă pentru a prezenta concluziile festivalului „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” care s-a încheiat sâmbătă 8 iulie.

În cadrul conferinței, Carmen Nastasă, managerul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, a exprimat bucuria sa față de succesul acestei ediții.

„Cred că au fost șapte zile pline de evenimente de bună calitate. Publicul a fost alături de noi într un număr foarte mare ceea ce mă bucură.

În afară de vremea care ne-a ținut de fiecare dată cu emoții, cred că a fost aproape perfect.

Ca întotdeauna, am avut ecouri că e cea mai bună ediție de până acum, așa că ne uităm cu speranță dar și cu îngrijorare pentru anul viitor și pentru următoarea ediție. «Cum vom face să fie și viitoare ediție cea mai bună din cele 49»”. – a declarat Carmen Nastasă

De asemenea, Mihaela Spiridon, directorul artistic al festivalului, a subliniat eforturile echipei și încrederea în potențialul acestui eveniment.

Străduințele noastre au dat roade și mă gândesc deja ce fel de ediție spectaculoasă vom avea peste doi ani, când vor fi 50 de ani de „Vacanțe Muzicale”.

Dar am încredere în potențialul echipei care organizează acest festival, de la doamna director până la șofer, toți sunt niște oameni extraordinari. Toți invitații noștri și cei de anul acesta și cei din anii trecuți au remarcat devotamentul, această dăruire totală a echipei care organizează acest festival.

Și eu am avut emoții mari la fiecare concert, atât la cele care s-au desfășurat în aer liber, cât și la cele care au avut loc în sala Consiliului Județean, cele trei concerte camerale, care au fost senzaționale.” – a transmis Mihaela Spiridon.

Reamintim că timp de șapte zile, ţinutul Neamţ a fost cuprins de acorduri ale celor mai diverse genuri muzicale, oferind o săptămână plină de emoție și frumusețe muzicală.

Ediția cu numărul 48 a festivalului „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” a stabilit noi standarde de excelență în ceea ce privește organizarea și calitatea evenimentelor culturale, demonstrând încă o dată importanța și impactul pe care îl are în peisajul cultural național.

Despre fiecare dintre zilele festivalului, puteți urmări o scurtă prezentare însoțită de imagini foto-video, în articolele de mai jos:

  1. Festivalul „Vacanțe Muzicale” la Piatra-Neamț a început cu un concert grandios (FOTO-VIDEO)
  2. Vacanțe Muzicale: „Lupii lui Calancea” și „Surorile Osoianu” au încântat publicul din Piatra-Neamț (FOTO-VIDEO)
  3. Seara a treia a Vacanțelor Muzicale, un triumf muzical în pofida ploii (FOTO-VIDEO)
  4. Vacanțe Muzicale – Natalia Barbu a încântat publicul cu un spectacol plin de energie (FOTO-VIDEO)
  5. Vacanțele Muzicale: „Fantezie estivală” și un spectacol muzical captivant pe platoul Curții Domnești
  6. Piatra-Neamț – Concert incendiar al lui Ștefan Bănică Jr. la „Vacanțe Muzicale”
  7. „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie într-o explozie de muzică și culoare (FOTO-VIDEO)
PUBLICITATE