Șoc în fotbalul nemțean! Clubul Ceahlăul nu mai are acces pe stadionul municipal

ACTUALIZARE: Primăria Piatra-Neamț a decis să lase clubul de fotbal Ceahlăul să joace pe stadion și au eșalonat datoria

Șoc în fotbalul nemțean! Clubul Ceahlăul Piatra-Neamț nu mai are acces pe stadionul municipal.

Începând de astăzi, 3 aprilie, echipa CSM Ceahlăul Piatra-Neamț nu mai are acces pe stadionul municipal din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din informațiile pe care le avem până în prezent, se pare că ar fi vorba despre niște datorii către Primărie (chiria stadionului), datorii care nu ar fi foarte mari.

Asta în condițiile în care Ceahlăul ar putea fi singura echipă (sau printre puținele echipe) din Liga a III-a care plătește accesul pe stadion.

„Clubului de fotbal ASCM Ceahlăul i-a fost transmis de Primăria orașului Piatra Neamț că începând cu data de 03.04.2023 nu mai are acces pe stadionul Municipal. Interzicerea în baza sportivă vine în urma neachitări taxelor de către clubul de fotbal către primărie.” – a fost mesajul transmis pe Facebook de jurnalistul sportiv Gelu Crăcană

Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț, dar până în prezent nu am primit niciun punct de vedere.

Într-un live făcut pe Facebook de Gelu Crăcană se observă cum jucătorii și staff-ul echipei stau la poarta stadionului.

PUBLICITATE