Scandal într-o stație de autobuz din Piatra-Neamț. Polițist local lovit intenționat de mașină

ACTUALIZARE: Incidentul șofer – Poliția Locală, surprins de camere (VIDEO)

Scandal în această dimineață, în stația de autobuz din fața complexului Orion, între un șofer și un echipaj al Poliției Locale Piatra-Neamț.

Un echipaj de Poliție Locală care asigura fluidizarea traficului rutier la primele ore ale dimineții când a constat că în stația miljoacelor de transport staționau neregulamentar mai multe autoturisme.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Agenții au solicitat conducătorilor auto să elibereze stația pentru a nu crea blocaje în zonă, însă unul dintre aceștia a refuzat să se conformeze.

I s-a cerut să se legitimeze, a refuzat și mai mult decât atât, a încercat să se sustragă răspunderii contravenționale părăsind zona, moment în care a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar.

De asemenea, același conducător auto a continuat cu amenințări și injurii la adresa polițistului local, încercând să-l îndepărteze împingându-l cu mașina.

La fața locului a fost chemat și echipajul de intervenție rapidă al Poliției Locale căruia conducătorul auto i-a declarat date de identitate nereale, pentru a nu putea fi identificat în baza de date. 

Poliția Municipiului Piatra-Neamț, sosită la fața locului la solicitarea șoferului, i-a condus la sediul instituției, atât pe acesta cât și pe polițistul local, pentru efectuarea cercetărilor. 

Agentul Poliției Locale Piatra-Neamț nu a suferit vătămări corporale, își desfășoară în continuare serviciul conform planificării și atribuțiilor, în vreme ce, conducătorului auto i s-a aplicat o sancțiune contravențională.

Totodată, potrivit declarațiilor polițistului local, conducătorului auto în cauză urmează să i se întocmească dosar penal pentru infracțiunea de ultraj.

„Mai mulți cetățeni care locuiesc în zonă, cărora le mulțumim pe această cale, s-au arătat indignați de cele întâmplate și au apelat Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, venind în sprijinul polițistului local implicat în incident, cu imagini surprinse de camerele de supraveghere proprii.” – au transmis reprezentanții Poliției Locale

PUBLICITATE