Piatra-Neamț va avea un nou city-manager: fostul bancher Sorin Potolea

Începând de mâine, 10 ianuarie, municipiul Piatra-Neamț va avea un nou city-manager, în persoane fostului bancher Sorin Potolea.

Vlad Moscalu pleacă din echipa de conducere a Primăriei Piatra-Neamț, începând cu 10 ianuarie, anunță Primăria Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Moscalu a început colaborarea cu Primăria Piatra-Neamț pe poziția de consilier personal al primarului și a coordonat lucrările majore de investiții derulate fie cu finanțare de la bugetul local, fie din fonduri europene.

De profesie inginer constructor, acesta își va continua activitatea profesională în mediul privat, unde a acceptat o nouă provocare în domeniul construcțiilor.

Activitatea de city-manager va fi preluată de Sorin Potolea. Economist, cu o carieră profesională în sistemul bancar, Sorin Potolea a fost consilier personal al primarului Andrei Carabelea din vara anului 2021 și a ocupat până în acest moment funcția de Director de Cabinet.” – spun reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț

La nivelul proiectelor municipiului Piatra-Neamț, se poate spune că este o pierdere pentru oraș faptul că un inginer ca Moscalu (a cărui expertiză era mai mult decât necesară pentru lucrările la coridoarele de mobilitate urbană) va fi schimbat de un bancher.

Se pare că primarul Carabelea nu vrea ca postul să fie ocupat în urma unui concurs și vrea neapărat să își pună apropiații în posturi „calde”.

Potrivit MESAJUL.ro, viziunile habarnistice ale lui Carabelea nu prea erau întotdeauna ușor de ”înghițit” de către Moscalu. În locul lui, primarul Carabelea a decis să-l pună pe un apropiat al familiei Burduja.

Sorin Potolea vine din poziția de consilier al lui Carabelea și fost bancher, director al sucrursalei Neamț al Raiffeisen Bank.

Este cel puțin ciudat cum de a ales Carabelea ca lucruri deosebit importante din oraș, chiar tehnice am putea spune, să ajungă la decizia unui om care a lucrat o viață întreagă în acordarea creditelor bancare.

Dar Carabelea ne-a obișnuit cu angajările și numirile clientelare, o parte din ele fiind pe linia familiei Burduja, cea care l-a inspirat și motivat în cariera politică pe actualul primar.

Tatăl lui Sebastian Burduja (mentorul lui Carabelea în ale politicii) are, întâmplător sau nu, o istorie comuna cu Sorin Potolea.

Amândoi sunt legați de celebrul „Bancorex”, banca devalizată în anii 90 în urma acordării a sute de împrumuturi preferențiale unor foști angajați ai Securității comuniste.
Mai exact, Burduja a înființat filiala locală a Bancorex la Piatra-Neamț după Revoluție, iar Sorin Potolea a lucrat câțiva ani ca Șef serviciu contabilitate, ocupându-se de gestionarea patrimoniului, de unități subordonate și a fost membru al comitetului de credite.

Mai târziu, Marinel Burduja a ocupat poziția de vicepreședinte al Raiffeisen Bank România, iar Sorin Potolea a fost director al Băncii Raiffeisen, sucursala Neamț.

Vestea bună pentru Carabelea este că prin avansarea lui Potolea în postul de City Manager, a rămas încă un loc vacant de consilier personal. Așa că așteptăm cu interes să vedem pe cine mai angajează edilul la primărie. Ar fi al 18-lea!

Nota bene:

Coincidență (sau nu!), în urmă cu un an și jumătate, scriam despre angajarea lui Potolea la cabinetul primarului că „poate Carabelea continuă politica fostului primar Gheorghe Ștefan, care l-a angajat la primărie pe post de City Manager pe Bogdan Pușcașu, după ce primăria municipiului Piatra-Neamț se îndatorase la BCR, acolo unde Pușcașu era unul dintre directori.” (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE