Piatra-Neamț – În toamnă vom avea 4 foișoare cu grătare în ștrand care vor costa aproximativ 100.000 de Euro

Primăria municipiului Piatra-Neamț a anunțat astăzi, 11 iulie, că la sfârșitul lunii august se vor termina lucrările la 4 foișoare cu grătare, în incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț. Valoarea investiției este de 487.035,18 Lei (98.389 Euro)

Anul acesta a fost al treilea an în care pietrenii nu au putut face grătare în spații publice pe raza municipiului Piatra-Neamț, după ce în primăvara anului 2021, Primăria Piatra-Neamț a decis desființiarea grătarelor din Ștrandul Municipal.

Deși s-a promis că se va face o altă zonă special amenajată pentru o astfel de zonă, abia zilele acestea au început lucrările pentru construirea a 4 foișoare cu grătare. Având în vedere că anul viitor sunt programate 4 tipuri de alegeri, întârzierea amenajării unei astfel de locații pare mai degrabă o strategie electorală. La fel ca și alte proiecte care își vor regăsi finalitatea tot mai aproape de alegeri.

Nu înțelegem de ce a fost nevoie de o nouă zonă construită, atât timp cât în vechea locație lucrurile funcționau foarte bine. Probabil, faptul că pentru 4 foișoare cu grătare se va plăti aproximativ 100.000 de Euro…

Mai jos, comunicatul Primăriei Piatra-Neamț:

Zilele acestea, au început lucrările pentru amenajarea zonei de grătare și foișoare în incinta Ștrandului Municipal Piatra Neamț. Valoarea investiției este de 487.035,18 lei (TVA inclus), iar termenul de execuție este de două luni de la startul lucrărilor.

În spațiul situat în vecinătatea terenurilor de sport vor fi construite 4 foișoare, cu grătarele aferente. Vor fi două tipuri de ansamblu foișor-zonă grătar; cele de tip A vor avea o masă și banchete perimetrale, capacitatea maximă fiind de 12 persoane. Pe o latură se va amenaja și o zonă pentru un spălător, racordat la rețeaua de apă și canalizare din incinta ștrandului. 

De asemenea, se vor amenaja spațiile de circulație dintre foișor și grătar și cele de legătură cu trotuarele din incintă cu lespezi din piatră înierbată, iar în zonă vor fi amplasate locuri de odihnă cu bănci fixe și bușteni cu rol de bănci.

„De la bun început, de când ne-am hotărât să reorganizăm complet zona de grătare, am vrut să avem un proiect bine gândit, modern, care să acopere cât mai bine nevoile celor care vor folosi acest spațiu.

Vor fi 4 foișoare cu grătarele aferente, cu mese și bănci, iar la două dintre ele spațiul pentru grătar va putea fi folosit și ca o zonă de relaxare în jurul unui foc de lemne. Vor fi și locuri de odihnă, cu bănci și leagăne și toată zona va fi racordată la rețelele de apă potabilă, canalizare și curent electric.

Cred că toate aceste detalii se traduc cel mai bine în pozele de mai jos, cu proiectul final. Lucrările vor fi gata la sfârșitul lunii august. Mai facem încă un pas pentru modernizarea Ștrandului, una dintre principalele zone de agrement din oraș”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

PUBLICITATE