NEAMȚ: Dosar penal pentru o femeie care nu a vrut să-și interneze fata în spital. Alți 5 nemțeni sunt cercetați de procurori

6 nemțeni vor fi cercetați de procurori după ce pe numele lor au fost deschise dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Unul dintre dosarele penale, înregistrat pe 19 octombrie, are ca obiect sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Gârcina, judeţul Neamţ, cu privire la faptul că, o persoană din localitatea Dobreni, judeţul Neamţ, s-a opus internării fiicei sale minore la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ în vederea evaluării, copilul fiind confirmat pozitiv cu Covid 19, motivând faptul că acesta nu prezintă nici un simptom.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cel de-al doilea dosar, înregistrat pe 22.10.2020, cauza penală are ca obiect sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul mun. Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cu privire la faptul că, în data de 20.10.2020, o tânără din mun. Piatra Neamţ, în vârstă de 20 de ani, confirmată pozitiv cu Covid 19, a refuzat internarea in Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Tot la aceeași dată a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Cauza penală are ca obiect sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul mun. Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cu privire la faptul că, în data de 17.10.2020, un număr de patru persoane, doi bărbaţi din mun. Roman, în vârstă. de 42 şi respectiv 59 de ani, o femeie din oraşul Bicaz, în vârstă de 42 de ani şi un bărbat din comuna Horia, în vârstă de 52 de ani, confirmate pozitiv cu Covid 19, au refuzat internarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Zilele trecute, pe numele altor trei nemțeni s-au deschis dosare penale pentru aceeași infracțiune (vezi articolul AICI)

Faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumpţiei de nevinovăţie.

PUBLICITATE