Neamț: Cinci tineri au reușit să sustragă 300 litri de motorină dintr-un autocar

În urma depistării celor cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, în noaptea de 19/20 decembrie a.c., imediat după săvârșirea furtului de combustibil, față de aceștia au fost extinse cercetările. (vezi articolul – AICI)

Aceeași tineri sunt bănuiți și de săvârșirea unei tentative de furt de combustibil în noaptea de 12/13.12.2017 de la un autocar de transport international, parcat pe raza orașului Piatra Neamț și de săvârșirea infracțiunii de furt de motorină din cursul nopţii de 17/18.12.2017, când ar fi reușit să sustragă 300 litri de la acelaşi autocar.

Față de trei dintre acești tineri, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, existând indicii că ar mai fi săvârșit astfel de fapte pe raza întregului județ.

Polițiștii continua cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a celor implicați.

PUBLICITATE