Neamţ: Anchete în lanţ la spital și declarația soțului în cazul tinerei care a murit după ce a născut

Moartea unei tinere de 23 de ani care dăduse naștere unei fetițe a deschis anchete în lanţ la Spitalul Judeţean de Urgență din Piatra-Neamţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Deși ancheta se află în derulare și se va finaliza după ce vor primi rezultatul examenului histopatologic, cele mai multe acuzații i se aduc medicului cardiolog al spitalului. Totuși, până la finalizarea anchetei trebuie reamintit că cel puțin alte două cadre medicale se află în aceeași poziție:
– doctorul ginecolog care s-a ocupat de pacientă în timpul sarcinii
– doctorul cardiolog al clinicii private care a consultat pacienta.
Asta după ce, în urma declarațiilor din conferința de presă (vezi articolul – AICI), dacă pacienta ar fi fost diagnosticată, chiar și în ultima lună, se putea face un tratament specific care putea ameliora iar pacienta putea fi internată într-o clinică specializată. Ori pacienta a efectuat o singură electrocardiogramă în luna mai. Iar rezultatul a fost tahicardie sinusală (considerată normală la multe din femeile însărcinate). Mai mult, recomandările din scrisoarea medicală nu erau deosebite.

 

PUBLICITATE