Medicul pietrean Cătălin Denciu a fost declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia

Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii, a fost declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia, unde el se află acum sub tratament.

Anunțul a fost făcut de către un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Kluge, care este directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Kulge a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, unde a participat alături de președintele Klaus Iohannis la un eveniment orgnizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.

”În ciuda faptului că această pandemie nu s-a terminat, România a reușit foarte bine să își dovedească capacitatea instituțională și solidaritatea comunității, și devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate din România.

Sunt foarte bucuros că țara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamț, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020.

Am stat de vorbă personal cu domnul colonel care răspunde de spitalul acela din Belgia.” – a declarat directorul de la Organizația Mondială a Sănătății.

În luna martie a acestui an, medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de toamna trecută de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii, a fost transferat de la Queen Astrid Military Hospital din Bruxelles, unde se recupera din noiembrie 2020, la Saint-Luc Hospital, cea mai mare unitate medicală din capitala Belgiei.

Vezi și Primele imagini cu medicul Cătălin Denciu. „Astăzi pot deja să merg cu bicicleta”

PUBLICITATE