Măsuri și restricții în Neamț după poluarea râului Bistrița (FOTO)

Prefectul județului Neamț, Adrian Niță, a anunțat astăzi, 14 mai, măsuri și restricții determinate de poluarea râului Bistrița.

Urmarea acestui fapt, în această dimineață, prefectul de Neamț a convocat o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență după ce a primit și rezultatul analizelor care arată niște creșteri foarte mare indicatorilor în ceea ce privește prezența fierului, zincului, cuprului, manganului și plumbului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, s-a adoptat un plan de măsuri pentru gestionarea Situației de Urgență determinate de poluarea râului Bistrița.

„Prelevarea periodică de probe și analizarea acestora în laborator pentru a determina amploarea poluării și limitele până la care aceasta poate genera efecte.

Totodată am dispus ca lucrătorii Serviciului de Gospodăre a Apelor (SGA) Neamț să pună la dispoziția Agenției pentru Mediu Neamț probe de apă în scopul efectuării unor la analize din punct de vedere al radioactivității.

Deși nu sunt elemente care să ne indice prezența substanțelor radioactive, dorim totuși să luăm în calcul să și acest lucru și să fii prevăzători.

Pe baza rezultatelor furnizate de către SGA Neamț în contextul punctului menționat anterior populația va fi informată asupra efectelor ce pot să aibă repercursiuni asupra oamenilor și animalelor.

Vom menține legătura cu instituțiile din județul Suceava pentru a cunoaște dimensiunile poluării și modul în care acesta evoluează.” – a transmis prefectul județului Neamț, Adrian Niță

Pentru a limita efectele poluării asupra oamenilor și animalelor la nivelul unităților administrativ teritoriale vor fi dispuse următoarele măsuri:

  • instituirea permanenței la nivelul unităților administrativ teritoriale
  • restricționarea consumului de pește provenit din râul Bistrița
  • restricționare accesului animalelor domestice în zona râului Bistrița
  • restricționarea utilizării apei din râul Bistrița pentru animale și pentru irigarea culturilor agricole
  • avertizarea populației asupra faptului că a avut loc o poluare a râului Bistrița și asupra măsurilor menționate anterior
  • organizarea unor misiuni de monitorizare a măsurilor dispuse prin serviciile voluntare pentru situații de urgență

„Totodată vom informatorii economici care dețin exploatații piscicole în acumularea Izvorul Muntelui de la Bicaz cu privire la poluarea produsă pe râul Bistrița și vom preleva periodic probe și analize pentru a determina potabilitatea apei livrate populației.

În cazul înregistrărilor parametri necorespunzător va fi informată de urgență populația și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

„Momentan nu sunt motive de îngrijorare.” – a mai transmis prefectul Adrian Niță.

Reamintim că ieri seară, autorităţile din judeţul Neamţ au transmis mesaj RO-Alert în mai multe localităţi după o suspiciune o poluare cu ape de mină a râului Bistriţa (vezi articol AICI)

PUBLICITATE