Mâine, 1 decembrie, începe Târgul de Crăciun la Piatra-Neamț

Mâine, 1 decembrie, se deschide ediția din acest an a târgului de Crăciun din Piatra-Neamț și, totodată, va fi pornit iluminatul festiv.

Dacă anul trecut Primăria Piatra-Neamț a decis să nu-i mai lase pe cei de la Consiliul Județean să organizeze Târgul de Crăciun, anul acesta conducerile celor două instituții „au bătut palma” și vor organiza împreună acest eveniment care va debuta pe 1 decembrie și va dura până pe 7 ianuarie 2024.

Tot spre deosebire de anul trecut, când pietrenii au fost nemulțumiți de lipsa iluminatului festiv din cartiere, de data aceasta Primăria Piatra-Neamț a anunțat că „luminițele de sărbătoare vor decora centrul și cartierele orașului”, semn că ne apropiem de noul an…ELECTORAL.

În privința evenimentelor care vor avea loc la Curtea Domnească, dacă până acum doi ani am fost obișnuiți cu prezența unor artiști atât români cât și internaționali, anul acesta (la fel ca în 2022), pietrenii vor putea asculta pe mica scenă de pe Platoul Curții Domnești melodii interpretate de „talente locale”.

Potrivit surselor noastre (până astăzi nici Primăria nici Consiliul Județean nu au transmis programul mini-recitalurilor), acestea vor începe în jurul orei 18:00.

Pe platoul Curții Domnești vom mai putea găsi câteva căsuțe cu „bunătăți tradiționale”, „produse de sărbătoare”, „căsuța Moșului”, food-truck-uri și patinoarul amplasat în fața Primăriei Piatra-Neamț.

Bineînțeles, nu trebuie uitat bradul de 45.000 de Euro (vezi articol AICI) sau butaforia închiriată cu același preț (vezi articol AICI)

Mai jos, comunicatele instituțiilor organizatoare:

Consiliul Județean Neamț

Consiliul Județean Neamț invită nemțenii și turiștii să savureze atmosfera de Crăciun, în centrul municipiului Piatra-NeamțInstituția este principalul organizator al evenimentului prin care în perioada 1 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024 se marchează într-un mod deosebit sfârșitul de an și intrarea în Noul An

Nemțenii și turiștii care ajung în județul nostru începând de vineri, 1 decembrie, și până la Sfântul Ioan, în 2024, sunt invitați de către Consiliul Județean Neamț să participe la marea sărbătoare a Crăciunului și Anului Nou, care se organizează în centrul municipiului reședință de județ.

În ședința extraordinară de pe 28 noiembrie, consilierii județeni au aprobat în unanimitate participarea forului legislativ nemțean la organizarea evenimentului „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului“, alături de administrația publică locală și Camera de Comerț și Industrie Neamț.

„Am căutat soluții și alături de Primăria Piatra-Neamț și Camera de Comerț și Industrie vom realiza un eveniment deosebit, pentru toți cei care iubesc Crăciunul și atmosfera caracteristică sărbătorilor de sfârșit de an. Trăim într-o zonă înțesată de tradiții, de obiceiuri specifice Nașterii Pruncului Iisus și Anului Nou, și nu putem să nu le punem în valoare, inclusiv prin astfel de evenimente, care înglobează colindele, urăturile, atmosfera de voie bună, nelipsitul Moș Crăciun cu darurile sale. Așa se explică și susținerea totală a colegilor mei din Consiliul Județean, cărora le mulțumesc pentru că au votat participarea instituției noastre ca principal organizator al acestui eveniment. Prin intermediul Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», instituție finanțată și aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, urmărim să aducem nenumărate bucurii tuturor iubitorilor atmosferei Sărbătorilor de Iarnă. Așadar, îi așteptăm pe toți cei interesați de evenimentul nostru, vineri, 1 decembrie, la ora 18, ca împreună să ne bucurăm de străpungerea întunericului de către zecile de mii de beculețe care se vor aprinde la Curtea Domnească din Piatra-Neamț. Îmi doresc din tot sufletul să petrecem cu bucurie sărbătorile care urmează“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.

Vizitatorii la tradiționalul „Târg de Crăciun“ vor avea la dispoziție o ofertă culinară care va satisface toate gusturile, băuturi alcoolice și nonalcoolice, posibilitatea de a achiziționa diverse cadouri, dar și șansa de a asculta tinere talente locale, care vor susține minirecitaluri pe scena amplasată la Curtea Domnească. La noaptea dintre ani, nemțenii ș turiștii prezenți în centrul orașului se vor bucura de un spectacol specific Revelionului. În fiecare zi din cele cinci săptămâni cât durează evenimentul, se vor asigura participanților diverse surprize care să le bucure sufletele și să le creeze amintiri de neuitat.

Primăria Piatra-Neamț

Moșului i-a fost dor de tărâmul său preferat din Piatra lui Crăciun, așa că anul acesta se întoarce mai repede și pregătește mai multe surprize și momente speciale!

Pe 1 decembrie deschidem ediția din acest an a târgului de Crăciun din Piatra-Neamț și pornim iluminatul festiv împreună, în cadrul de poveste de la Curtea Domnească. Luminițele de sărbătoare vor decora centrul și cartierele orașului, bradul de Crăciun va străjui cele 10 căsuțe cu bunătăți tradiționale și căsuța Moșului de la Curtea Domnească, iar artiștii și ansamblurile ne vor bucura cu obiceiuri, cântece și momente specifice sărbătorilor de iarnă.

Moșul, darnic din fire, mai are surprize pentru cei care vor păși pe tărâmul său în această iarnă: pe lângă cele 10 căsuțe cu alimente și produse de sărbătoare, la Curtea Domnească pietrenii vor putea să se delecteze cu specialități de la food-truck-uri și să se distreze pe patinoarul amplasat în fața Primăriei Piatra-Neamț.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Piatra-Neamț, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Neamț, Consiliul Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Organizația de Management al Destinației Piatra-Neamț.

Vă invităm alături de noi la deschiderea ediției a II-a a târgului Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului, pe 1 decembrie, de la ora 18:00, și în fiecare zi a târgului, până pe 7 ianuarie 2024!

PUBLICITATE