Incendiu la casa parohială a unei biserici din Piatra-Neamț (VIDEO)

ACTUALIZARE: Incendiul de la biserica Precista Veche a izbucnit de la o candelă

Un incendiu a izbucnit în această seară, în jurul orelor 19:00 – 20:00, la o clădire din curtea unei biserici din Piatra-Neamț.

Din primele informații transmise de ISU Neamț, incendiul s-a produs la casa parohială aparținând Bisericii Precista veche.

„Forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț intervin în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la casa parohială aparținând Bisericii Precista veche” – a transmis ISU Neamț.


ACTUALIZARE (ora 20:30) – ISU Neamț: Incendiul s-a manifestat la acoperișul casei. Incendiul a fost localizat. Se lucrează pentru lichidarea acestuia.

ACTUALIZARE – ISU Neamț:

În această seară, la ora 20:01, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pe Bulevardul Decebal, pentru stingerea unui incendiu produs la casa parohială ce aparține Bisericii Precista Veche.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu patru autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un autoturism de serviciu.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, la acoperișul unei construcții (care a avut destinația de casă parohială, în prezent nefiind locuită) și la o anexă alipită de aceasta, existând posibilitatea propagării la un bloc de locuințe.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars acoperișul construcției (construit din lemn și acoperit cu țiglă) pe o suprafață de aproximativ 250 mp, anexa construită din lemn cu o suprafață de 12 mp și s-au deteriorat bunuri din interiorul unei camere.

ACTUALIZARE: Incendiul de la biserica Precista Veche a izbucnit de la o candelă

PUBLICITATE