Decizie cutremurătoare în justiţia din Finlanda! Închisoare pentru doctorița din Piatra-Neamț

Medicul român Camelia Smicală Jalaskoski a aflat astăzi (28 aprilie 2017) decizia în procesul pe care autorităţile finlandeze i l-au intentat pentru defăimarea autorităţilor atunci când executorii judecătoreşti i-au luat copiii. Femeia a aflat astăzi, că a fost condamnată la 6 luni de arest, românca fiind dată în judecată de statul finlandez pentru defăimarea autorităţilor, respectiv a executorilor judecătoreşti care au intervenit în forţă, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. – după cum notează Adevărul

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astăzi vor da sentința la ora 14. Eram condamnata dinainte de proces. Din pacate sunt doar o femeie singura ,într-o țară străină și nu ma pot lupta cu un sistem intreg. Au facut din mine cea mai mare criminal al Finlandei. Nici un criminal nu a fost vreodata târât in atâtea procese (peste 60), nu a platit vreodata atâtea amenzi (peste 40.000) si nu a fost umilit in halul in care m-au umilit pe mine. Comisia din Parlamentul României nu mai vine deoarece finlandezii nu-i primesc. Am facut o greșeală venind in Finlanda, greșeală care mi-a distrus viața. Imi pare rau ca le-am facut rau si copiilor. Au spus de multe ori ca mai bine nu s-ar fi nascut. Nu mai am pentru ce sa lupt deoarece mi-au luat tot și nici nu mai am nici o posibilitate sa mă mai lupt. Nimeni nu e vinovat pentru greselile mele. Doar eu. Iertati-ma! Am facut ce am putut. – a fost mesajul Cameliei încă de la ora 12

UPDATECamelia Smicală, doctorița din Piatra-Neamț, a vorbit în exclusivitate drama prin care trece

Doctorița Mihaela Camelia Smicala din Piatra Neamț, s-a stabilit de 12 ani în Finlanda, fiind căsătorită cu un bărbat finlandez. În urma despărțirii de soț, acesta a reclamat-o că intenționează să plece în România împreună cu copiii, motiv pentru care, în primăvara anului 2015, autoritățile finlandeze au preluat copiii de la domiciliul mamei, instituind pentru aceștia măsuri de protecție în centre de plasament diferite.

Din acel moment, mama a încercat din răsputeri să-și recapete copiii, a învățat limba finlandeză și s-a angajat ca medic anestezist, pentru a face dovada faptului că își poate întreține copiii. De asemenea, a apelat la Ambasada Finlandei și la Comisia pentru Diaspora din Camera Deputaților, în speranța că autoritățile române o vor sprijini în acest sens.

Semnează petiția pentru salvarea doctoriței din Neamț, Camelia Smicală, de abuzurile autorităților din Finlanda – AICI

Vezi și Ambasadorul Finlandei la București, audiată de deputați în cazul copiilor doctoriței din Piatra Neamț

Vezi și Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul copiilor doctoriței din Piatra Neamț

PUBLICITATE