Decizia instanței: ApaServ, amendată de OPC și pusă să reducă facturile cu 30% la Roman

Compania ApaServ este obligată să acorde bonificații în valoare de 30% din valoarea facturii curente, timp de 6 luni, către toți consumatorii afectați de întreruperile de apă ce au avut loc în perioada septembrie 2019 – februarie 2020 în municipiul Roman. Decizia a fost stabilită de o instanță după ce ApaServ a contestat măsura impusă de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț (vezi articol AICI)

Mai jos, comunicatul CJPC Neamț:

Situația creată de repetatele întreruperi în furnizarea apei potabile, în municipiul Roman, județul Neamț, începând cu luna septembrie 2019 până în luna februarie 2020, a făcut obiectul unui dosar pe rolul instanței judecătorești, ca urmare a formulării de către Compania Județeană Apa Serv SA a plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare a contravenției încheiat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prin documentul încheiat, s-a reținut faptul că furnizorul nu a respectat clauzele contractuale referitor la asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă potabilă la parametrii fizici și calitativi prevăzuți de legislația în vigoare și înscriși în Anexa 3 la contract, respectiv presiune de 2,2 atm și grad de asigurare de 98%. 

În perioada menționată, au fost înregistrate nu mai puțin de 70 de întreruperi totale și/sau furnizarea cu presiune scăzută a apei.

În astfel de situații, prin Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, furnizorului îi revine obligația de a acorda bonificații în valoare de 30% din valoarea facturii curente. 

 Compania Județeană Apa Serv SA a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei și s-a dispus măsura de acordare a bonificației de 30% din valoarea facturilor fiscale lunare emise în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 pentru toți consumatorii, persoane fizice afectate, în conformitate cu prevederile contractuale și prevederile art.15 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform soluționării definitive a Dosarului nr. 2510/279/2020, prin Decizia Civilă nr. 185/2022 pronunțată de Tribunalului Neamț, instanța de judecată a menținut măsurile dispuse prin documentul de control.

Drept urmare, CJPC Neamț a solicitat Companiei Județene Apa Serv SA să facă dovada îndeplinirii măsurii dispuse prin documentul de control, pentru toți consumatorii, persoane fizice, din municipiul Roman. 

“Având în vedere contextul economic actual – scumpiri la toate utilitățile – mă aștept ca operatorul economic Apa Serv SA să pună în aplicare, cu celeritate, măsura dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de CJPC Neamț, respectiv acordarea bonificațiilor pe cele 6 luni, pentru a nu fi nevoiți să aplicăm alte sancțiuni contravenționale – a transmis Vlad Ciurea, comisar șef adjunct CJPC Neamț.

PUBLICITATE