CSM Ceahlăul, la finalul sezonului regular. Finanțatorul echipei, Ioan Anton Măzărianu, s-a ascuns de politicieni în tribune

CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a încheiat sezonul regular al Ligii 2 pe locul 7, o performanță notabilă pentru primul lor sezon în liga secundă, susținută prin finanțare privată, în lipsa unui sprijin consistent din partea autorităților.

CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a terminat sezonul regular al Ligii 2 pe un loc onorant, clasându-se pe poziția a șaptea cu 31 de puncte, la doar un punct distanță de zona play-off-ului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În ciuda victoriei de ieri (4-0, în fața echipei Progresul Spartac), Ceahlăul a ratat la limită (la doar un punct) șansa de a continua în lupta pentru promovare, dar și-a asigurat în același timp un loc stabil în Liga 2 pentru sezonul viitor.

Echipa galben-negrilor, care este la primul sezon în liga secundă după promovarea din Liga 3, a demonstrat o ambiție și o coeziune admirabile, având parte doar de ajutorul unei finanțări private.

Deși prezența politicienilor în tribune la meciurile importante a fost frecventă, promisiunile de sprijin adesea nu s-au materializat în acțiuni concrete, lăsând echipa să se bazeze în mare parte pe suportul privat pentru realizările sale.

Poza de la ultimul meci rămâne cât se poate de sugestivă în ceea ce privește o performanță făcută fără sprijin din partea autorităților. Finanțatorul echipei, Ioan Anton Măzărianu, aflat în tribune, ascuns de politicienii veniți de fiecare dată în special la momente cheie ale echipei (cum a fost la promovarea în Liga secundă).

În ultimul an, de când Ceahlăul a reușit să acceadă în Liga a II-a și să aibă șanse mari de promovare în prima ligă, mulți politicieni s-au perindat prin tribunele stadionului pentru poze și pentru postări pe Facebook în care își arătau „dragostea” față de echipă, în speranța că vor căpăta capital electoral.

Această prezență efemeră a fost mai degrabă un exercițiu de imagine decât un angajament real față de sprijinirea echipei.

Au fost fel de fel de promisiuni de sprijin al echipei, dar multe dintre ele s-au dovedit a fi doar pentru capitalul de imagine (vezi exemplu AICI).

Până în acest moment, Ceahlăul nu a avut niciun sprijin consistent din partea politicienilor și a reușit să facă, totuși, performanță, cu sprijin privat, în special al finanțatorului principal, directorul COMES, Ioan Anton Măzărianu.

Deși Măzărianu a punctat de fiecare dată că nu are niciun interes politic personal, ci doar își dorește ca echipa care reprezentă orașul și județul să fie sprijinită și de autorități așa cum se întâmplă în alte județe, se pare că apelul lui a rămas fără răspuns. Până acum doar Primăria Piatra-Neamț a premiat jucătorii anul trecut și a promis un buget mai mare pentru acest an (prin finanțările nerambursabile pentru ONG-uri).

La acest moment Ceahlăul Piatra-Neamț rămâne, totuși, un exemplu de succes obținut prin perseverență și dedicare, într-o lume unde sprijinul politic adesea promite mult, dar oferă puțin.

PUBLICITATE