Clubul de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț lăsat în umbră de politicieni

Clubul de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț pare că nu are nici la începutul acestui an noroc de politicieni care să-și respecte cuvântul și să sprijine performanța sportivă la nivelul județului Neamț.

De data aceasta, cei care au promis că vor fi alături de echipă după ce s-au pozat pe stadion când echipa a promovat în Liga a II-a au fost cei de la Consiliul Județean (CJ) Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

După ce anul trecut CJ a respins finanțarea clubului, acum se pare că nici premierea sportivilor nu va mai fi așa cum s-a promis.

Invitați la emisiunea „Cafeaua de dimineață”, vicepreședinții CJ Neamț Adrian Păduraru și Dragoș Chitic au fost întrebați dacă nu vor mai premia echipa așa cum s-a promis de anul trecut, iar răspunsurile vagi ale celor doi vicepreședinți („analizăm”, „vedem”) arată de fapt au încercat să ocolească subiectul.

Asta deși chiar vicepreședintele Adrian Păduraru a declarat: „…sunt convins, personal, că promovarea Ceahlăului a fost o mare performanță.”

Politic vorbind, într-un an electoral în care avem toate tipurile de alegeri, pentru cei doi vicepreședinți – Păduraru (PSD) și Chitic (încă PMP) ai Consiliului Județean o astfel de situație nu face decât să îi defavorizeze în fața electoratului.

Până acum, clubul de fotbal de la poalele Pietricicăi nu a primit nicio finanțare de la bugetul local în ciuda promisiunilor. Doar jucătorii au fost premiați cu 200.000 lei de Primăria Piatra-Neamț.

PUBLICITATE