A murit și băiețelul în vârstă de 7 ani, din accidentul de tren de la Timișești

Copilul în vârstă de 7 ani, victima accidentului din 14 decembrie, când mașina în care se afla a fost lovită de tren, a murit la un spital din Iași.

Tragedie fără margini în familia celor doi frați implicați în accidentul din comuna Timișești. Dupa ce pe 17 decembrie, Alexandra, șoferița în varsta de 23 de ani, a murit în unitatea medicală unde se afla internată (vezi articol AICI), a încetat din viață și fratele Alexandrei, în vârstă de 7 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit presei ieșene, copilul s-a stins ieri, 7 ianuarie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași.

Reamintim că incidentul a avut loc pe 14 decembrie, în jurul orei 07:40, în localitatea Timișești.

Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată.

În autoturism se afla șoferița (o tânără de 23 de ani) și frățiorul ei de 7 ani.

Copilul a fost scos din autoturism de participanții la trafic. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență, cu semne vitale.

Tânăra a fost scoasă din autoturism de pompieri, fiind preluată de un echipaj de la Ambulanță și transportată la Spitalul din Târgu-Neamț.

Ulterior, copilul a fost dus cu un elicopter SMURD la un spital din Iași, iar șoferița a fost transportată la spitalul din Piatra-Neamț.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul Regio, care circula pe ruta Pașcani-Târgu-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Timișești, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Echipajul medical sosit la fața locului a preluat două victime, tânăra de 23 de ani și un minor de 7 ani, pasager în același autoturism.” – ne-a declarat, la acea dată, purtărorul de cuvânt al IPJ Neamț

PUBLICITATE