Neamț: Hoțul de la Aqua Park Blue Eden a fost identificat. Este un bărbat de 46 de ani

Hoțul care a sustras bani, un telefon și mai multe bunuri (prejudiciu de aproximativ 3700 de lei) din vestiarele Aqua Park-ului Blue Eden, a fost identificat ca fiind un bărbat (L.R.) de 46 de ani din comuna Alexandru cel Bun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

După ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere, polițiștii au început căutările bărbatului de 46 de ani, iar până acum nu au reușit să dea de el.

Reamintim că în cursul zilei de marți, 2 ianuarie, o femeie a rămas fără telefon, haine, bani și alte obiecte de uz personal (pagubă de aproximativ 2500 de lei) iar un bărbat a reclamat că i-au dispărut 1200 de lei din portofel. Conform primelor informații, hoțul a avut chei potrivite pentru dulapurile de la vestiar. (vezi articolul – AICI)

Pe surse, se pare că înainte de a rămâne fără cei 1200 de lei, bărbatului i s-a părut suspect individul de 46 de ani și l-ar fi prins și i-a anunțat pe cei de la recepția Aqua Park-ului dar aceștia din urmă nu au făcut nimic.

Ce trebuie remarcat în acest caz este sistemul precar de securitate în privința încuietorilor. Vestiarul nu a fost spart și s-a venit cu chei potrivite. O altă problemă e lipsa de personal la securitate. Din ce am înțeles, Poliția nu a putut avea acces la imagini în seara respectivă, ci abia a doua zi.

În mod normal, administratorii complexului ar trebui să despăgubească clienții în astfel de situații pentru că sistemul lor de securitate lasă de dorit. Chiar dacă sunt câteva cutii pentru valori mari la intrarea în Aqua Park, mai mult ca sigur nu acoperă sutele de telefoane, chei de mașină sau portofele ale clienților. Dar se pare că mentalitatea celor care administrează acest complex se rezumă la: „unde sunt mulți oameni sunt și hoți”, iar păgubiții vor trebui să se adreseze instanțelor judecătorești, pentru a-și recupera prejudiciul.

Vezi și Neamț: Hoțul de la Aqua Park Blue Eden a fost prins și reținut pentru 24 de ore

PUBLICITATE