Ziua Poliţiei Române. Instituţia împlineşte 200 de ani de la înfiinţare

Poliţia Română a îmbracă haine festive astăzi, 25 martie, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la atestarea Poliţiei Române Moderne. 

Alegerea datei de 25 martie este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În anul 1822, domnitorul Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea acestei instituţii.

Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire).

În anul 1831, prin Regulamentele Organice, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).

Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, simţindu-se nevoia statornicirii unor norme şi reguli de ordine şi siguranţă, de funcţionare în linişte şi pace, Poliţia, ca instituţie, a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie.

Legislativ, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002.

A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Sărbătoarea va fi marcată astăzi, 25 martie, începând cu ora 11.30, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat publicului, organizat în aer liber, pe platoul Curții Domnești. (vezi articolul AICI)

Mai jos, mesajul purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț:

„De Ziua Poliției ne gândim inevitabil la oameni.

Ne gândim la cei care, indiferent de zi, de oră, de sărbătoare, își îmbracă în grabă uniforma și fug … fug pentru a aduce liniștea, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Ne gândim la toate mămicile, copii, bunicii, pe care un polițist i-a salvat dintr-o situație grea, cărora le-a redat încrederea și, nu de puține ori, speranța.

Ne gândim la colegii, care au învățat să facă puzzle din probe, ai căror ochi au căpătat un defect, vederea în detaliu, și care restabilesc cursul firesc al lucrurilor, dovedind că binele învinge răul.

Ne gândim la chipurile pline de bucurie ale părinților, în brațele cărora, un polițist, a redat un pui de om.

Ne gândim și la durerea pe care cu atât de multă dârzenie, o plimbă un polițist de-a lungul zilei… atunci când anunță un părinte, un frate, o soție că cel drag nu mai este.

Ne gândim la încălțămintea ce devine incomodă și la picioarele cu bătături, după o misiune care se prelungește, câteodată nebănuit de mult.

Ne gândim și la colegii, care ne sunt sprijin, cei a căror muncă ne conduce pașii spre misiuni reușite.

Ne gândim la durerea pe care o resimțim atunci când unul dintre colegi ne părăsește… și cum de multe ori ne ascundem lacrimile, pentru a părea dârji în fața celorlalți, atunci când sufletul ne plânge. Vă purtăm în inimă în permanență și nu v-am uitat!

Ne gândim și la cei ce au ales să greșească și ne-au lăsat tuturor o misiune grea … aceea de a dovedi tuturor că Poliția nu este ca ei.

Ne gândim la cei dragi nouă… la familiile noastre… la cei cărora le dăruim, de multe ori, mai puțin decât ar merita. Vă mulțumim pentru că ne sunteți sprijin!

Ne gândim și la cei ce pășesc în urma noastră, la cei în inima cărora abia a înmugurit dorința de a deveni polițist. Suntem datori să le lăsăm o moștenire și un ideal!

La mulți ani, dragi colegi! Voi sunteți Poliția Română!”

PUBLICITATE