Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. 50 de baloane în memoria copiilor care au murit de SIDA

Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, joi, 3 decembrie, la conferinţa organizată de Centrul „Sancta Maria“, unde s-a marcat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

sm1La evenimentul organizat de către reprezentanţii centrului şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ au mai participat secretarul general al CJ Neamţ, Daniela Soroceanu, şi Valeriu Andriţa, consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui. Constantin Iacoban i-a mulţumit Cristinei Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ, pentru invitaţie şi i-a felicitat pe toţi angajaţii centrului pentru îndeplinirea dificilei misiuni pe care o au, de a lucra zi de zi cu copii care au grave dizabilităţi.

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru aceşti copii şi pentru familiile lor! Per ansamblu, lucrurile în domeniul persoanelor cu dizabilităţi sunt bine stăpânite şi dirijate şi nu vreau să folosesc superlative când spun asta. Sigur, ele pot fi îmbunătăţite. Şi ca să fie îmbunătăţite, trebuie să fie înţelese, trăite. Aceşti copii cu dizabilităţi au nevoie de grija noastră şi pentru asta trebuie să stăm lângă ei, să îi sprijinim! «Solidaritatea» trebuie să fie cuvântul de ordine şi vreau ca în 2015, prin Legea 350 care asigură finanţare pe proiecte de interes judeţean, să alocăm fonduri importante pentru proiecte sociale. Vor fi bani daţi de la bugetul judeţului, deci îi aşteptăm pe cei dornici să lucreze în acest domeniu“, sm3a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.

Daniela Soroceanu a vorbit şi în calitate de preşedinte al Colegiului Director al DGASPC, şi al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Neamţ, punând accent pe faptul că în ultima vreme se înregistrează foarte multe cazuri de copii cu vârste tot mai mici şi cu boli extrem de grave, rare. „E o societate bolnavă şi foarte bolnavă. Constatăm că există boli necunoscute, cu cauze necunoscute, că sunt familii care au doi-trei copii în asemenea situaţii grave. Şi nu ştim care sunt cauzele acestor boli, nu ştim cum trebuie acţionat. Dacă nu facem prevenţie, nu vom putea îndrepta lucrurile! Este foarte important să ştim ce e de făcut, pentru că apar boli tot mai complicate. Avem copii care provin de pe Valea Muntelui, unde, teoretic, aerul este curat, mediul înconjurător ar trebuie să fie sănătos. Şi totuşi se întâmplă ceva şi lucrurile nu sunt în ordine. Ajungem să nu mai avem locuri pentru terapie pentru aceşti copii, care la 18 ani devin adulţi. Sunt lucruri care nu plac, dar care există. Este foarte bine că domnul preşedinte Iacoban s-a gândit ca la anul să fie alocate fonduri importante pentru susţinerea acestei categorii sociale, prin proiecte la Legea 350. Societatea trebuie să se implice mai mult în această zonă“, a declarat Daniela Soroceanu.

sm2Directorul DGASPC, Cristina Păvăluţă, a mulţumit fundaţiilor care vin mereu în sprijinul acestor copii – Motivation şi Ariana. În încheierea conferinţei, preşedintele CJ a mai adăugat că esenţial la români este să se schimbe mentalitatea. „Noi niciodată nu am fost foarte pregătiţi pentru astfel de cazuri! Să nu uităm că, zeci de ani, mai important a fost mielul fătat de oaie şi crescut o vreme în casă, decât copilul care se năştea şi creştea cum dădea Domnul…!

Întâlnirea s-a încheiat cu eliberarea în aer a 50 de baloane, închinate memoriei copiilor care au murit de SIDA şi apoi s-au aprins lumânări în faţa Centrului Santa Maria.

loading...

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*