Ziua de joi, 24 martie, este declarată zi de doliu național în România


Guvernul a decis ca joi, 24 martie, să fie declarată zi de doliu național în România, în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Bruxelles, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Și astăzi în ședința de Guvern s-a discutat despre tragicele atentate teroriste de la Bruxelles și Guvernul și-a manifestat, încă o dată, îngrijorarea și revolta față de un asemenea eveniment. În consecință, în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Bruxelles, Guvernul României a hotărât declararea zilei de 24 martie zi de doliu național pe teritoriul României”, a precizat Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

El a menționat că drapelele vor fi coborâte în bernă și a solicitat posturilor de radio și de televiziune să își adapteze joi programele corespunzător acestei zile de doliu.

„Este un semn de omagiu și de solidaritate pentru capitala Europei, pentru locuitorii capitalei Europei și un semn care arată această solidaritate pe care și Guvernul României și România (…) o au față de partenerii noștri europeni de la Bruxelles, dar nu numai”, a mai spus Suciu.

sursa Agerpres

PUBLICITATE