Ziua Copilului, sărbătorită de cei mici alături de polițiști, jandarmi și pompieri (VIDEO)

Astăzi, 1 iunie, oamenii legii din județul Neamț i-au chemat pe cei mici la joacă, pe platoul Curții Domnești, iar copiii, ascultători din fire, au spus un mare DA invitației.

Copii, zâmbete, sirene, autospeciale, ateliere, trasee și câinele polițist Fane au fost doar câteva dintre suprizele pregătite de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanții antidorg pentru copii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„A fost o zi caldă și însorită, atât din punct de vedere meteorologic, cât și emoțional…exact ca un suflet de copil.

Nu ne puteam imagina o zi de 1 iunie mai frumoasă decât asta. Mulțumim din inimă dragi copii! Voi sunteți eroii acestei zile!

Și copiii ne-au pregătit surprize, pe care vă lăsăm însă să le descoperiți singuri, din fotografii.

Noi, oamenii legii suntem aici pentru a vă veghea și proteja pașii, astfel încât jocul vostru să se desfășoare fără griji.

Și..la final vă împătrășim un secret…sub cagulele specifice echipamentului s-au aflat în permanență zâmbete.

La mulți ani fără griji!” – este mesajul transmis de oamenii legii

PUBLICITATE