Ziua Armatei, pe 25 octombrie la Piatra-Neamț. Programul activităților

Pietrenii sunt invitați să participe în data de 25 octombrie 2022 începând cu ora 12.00, pe Platoul Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamţ, la ceremonia militară organizată de militarii garnizoanei Piatra Neamţ cu prilejul Zilei Armatei României.

Activitatea, la care vor fi invitaţi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, structurilor sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă/retragere, veteranilor de război, cultul eroilor şi revoluţionarilor, instituţiilor de cultură, preoţi, elevi şi cadre didactice, se va desfăşura după următorul program:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
  • sosirea oficialităţilor, salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”;
  • intonarea imnului naţional al României;
  • oficierea serviciului religios;
  • alocuţiunile oficialităţilor;
  • spectacol artistic, cu mesaj patriotic, susţinut de formaţia corală a Centrului pentru Cultură şi Arte ,,Carmen Saeculare” Neamţ, alcătuită din membrii Grupului vocal ,,Floare de colţ” şi Ansamblului de cântece populare ,,Nemţişorul”;
  • defilarea Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski” şi a subunităţilor.

În fiecare an, la 25 Octombrie, poporul român sărbătoreşte Ziua Armatei. Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua Aviaţiei, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi specialităţi – în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diferite forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniforma militară, ci toate segmentele societăţii civile.

,,Armata românească înfăţişează stăruinţele şi jertfele strămoşilor noştri la porţile Orientului, înfăţişează straja care a îngăduit în vremuri Apusului să se civilizeze. Armata noastră a fost tare prin sufletul ei şi prin dreptatea pe care o apără”. (Mihail Sadoveanu)

PUBLICITATE