Zeci de polițiști și jandarmi asigură liniștea la Ziua Muntelui Ceahlău

În acest weekend, cu ocazia Zilei Muntelui Ceahlău, în stațiunea turistică Durău din localitatea Ceahlău vor fi organizate manifestări cultural artistice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea nemțenilor și a turiștilor care vor fi prezenţi la eveniment, 37 de polițiști și 7 jandarmi sunt în misiune. Aceştia acoperă întreaga stațiune având ca prioritate prevenirea faptelor antisociale și intervenția rapidă în cazul comiterii unor infracțiuni.

Polițiștii de circulație sunt prezenți în stradă și asigură fluidizarea traficului rutier pe DJ 155F, traseul Ceahlău-Durău dar și pe DC 150, prevenind astfel blocarea traficului sau alte evenimente rutiere.

*

Poliţiştii nemţeni recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană.

De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.

Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie. Ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident!

PUBLICITATE