Zece mii de pietreni vor primi ajutoare alimentare


Aproximativ 10.000 de pietreni vor primi, începând de miercuri (8 iunie), pachete cu alimente de la Uniunea Europeană. Așa cum a precizat, astăzi (2 iunie), primarul Dragoș Chitic în cadrul unei conferințe de presă, miercuri vor sosi primele aprox. 2.500 de pachete cu alimente neperisabile iar până la sfârșitul lunii iunie vor fi livrate cele aproximativ 25 de tone. Livrarea se face din Centrul Social din cartierul Speranța iar fiecare persoană va primi câte două pachete însumând 25 kg cu alimente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

dragos chitic„Uniunea Europeană a decis ca aceste ajutoare alimentare să nu se suprapună cu campania electorală, lucru care mi se pare destul de normal. Am fost informați despre faptul că miercuri va sosi un prim transport cu 2.496 de pachete cu alimente care vor fi distribuite din cartierul Speranța. Din listele pe care le avem pregătite până acum vorbim de aproximativ 10.000 de beneficiari iar fiecare persoană va primi două pachete, adică 25 kg de alimente neperisabile: zahăr, ulei, făină, produse făinoase. Săptămâna viitoare vom anunța public ziua în care începem distribuirea care se va face din Centrul Social Speranța. Estimăm că până la sfârșitul lunii iunie vor fi livrate. În funcție de fiecare caz în parte putem asigura și transportul la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa” – a spus primarul Dragoș Chitic

Cine beneficiază de ajutoarele alimentare?

În conformitate cu prevederile din Hotărârea Guvernului nr.799/2014 privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de ajutoare alimentare urmatoarele categorii de persoane:
a)familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
b)familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
c) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, precum si şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
e) pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;
f) persoanele beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, ale căror venituri cumulate sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
g) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.

De ajutoare alimentare beneficiaza  şi persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile de mai sus.

Aceste persoane , care practic nu se gasesc pe liste, se pot adresa Registraturii Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Piatra Neamţ, în vederea solicitării acestui beneficiu cu următoarele documente:
– cerere tip;
– copii acte de identitate ale tuturor membrilor familiei;
– dovada veniturilor realizate în luna anterioară solicitării( adeverinţe salar, cupoane pensii, indemnizaţii, alocaţii  etc.);
– adeverinţă eliberată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ pentru toate persoanele majore din familie.

PUBLICITATE