Yanik Frick, internațional din Liechtenstein, jucător la CSM Ceahlăul

CSM Ceahlăul Piatra-Neamț și jucătorul Yanik Frick, component al naționalei statului Liechtenstein, au ajuns la un acord până la vară, cu posibilitate de prelungire a contractului.

Fotbalistul are 23 de ani și are în CV 26 de apariții în echipa națională de seniori a țării sale pentru care a marcat deja trei goluri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Joacă la seniori pentru Liechtenstein din 2016, iar contra României, în noiembrie 2021 a fost titular și a evoluat 71 de minute.

La diferite niveluri de vârstă, Yanik Frick a trecut prin vestiarele unor cluburi cunoscute iubitorilor de fotbal din România, precum italienii de la Siena, Perugia și Livorno, germanii de la Energie Cottbus, elvețienii de la St.Gallen sau FC Vaduz (Liechtenstein).

Ultima echipă pentru care a jucat atacantul 1,88 metri este cea italiană de Serie D, USD Pont Donnaz Hône Arnad Evançon.

„Yanik Frick a fost propus conducerii clubului nostru și antrenorului Florentin Petre de Lucian Toma, un pietrean pasionat de statistică fotbalistică, care împreună cu team-managerul nostru, Daniel Mahu Moisii, au reușit să facă transferul posibil, bineînțeles cu sprijinul sponsorului COMES SA.” – au transmis reprezentanții CSM Ceahlăul

PUBLICITATE