VIOL în Piatra Neamț. Doi tineri au violat o fată de 17 ani. Un al treilea tânăr, cercetat pentru complicitate

Din primele cercetări, se pare că în ziua de vineri, 6 noiembrie,  cei trei tineri au mers împreună cu o fată de 17 ani la un local din Piatra-Neamţ, unde au consumat alcool, urmând apoi să se deplaseze la locuința unuia dintre băieți. Spre dimineață, doi din cei trei tineri au violat-o pe fată. Cel de-al treilea nu a participat dar nici nu a avut nicio reacție.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Fapta a avut loc în dimineața zilei de 7 noiembrie. Poliția a fost sesizată pe 9 noiembrie și de la momentul respectiv au fost demarate și efectuate toate cercetările și au și fost reținuți cei trei tineri. S-a luat măsura reținerii, după care au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă. Doar doi dintre ei fiind cercetați pentru viol, al treilea pentru complicitate.

Instanța a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, până pe data de 10 decembrie, pentru cei trei tineri.

PUBLICITATE