[VIDEO] Trei mașini, implicate în accidentul din Piatra-Neamț

Trei mașini au fost implicate în accidentul care a avut loc joi, 2 august, în jurul orei 13:45, pe strada G. N. Dascalescu din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Războieni, care conducea un autoturism pe bulevardul G. N. Dăscălescu (din direcția Roznov – Piatra-Neamț), la intersecția cu strada Nordului, ar fi efectuat manevra de întoarcere la stânga neacordând prioritate de trecere și intrând în coliziune cu un autoturism (condus de o femeie de 40 de ani din Piatra-Neamț) care se deplasa dinspre Piatra-Neamț spre Roznov.

După impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-o altă mașină, parcată în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto din Piatra-Neamț care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a declarat Robert Costan

PUBLICITATE