[VIDEO] Neamț: Armata la mall. Demonstraţie de mânuire a armei la Shopping City Piatra-Neamț

Militarii din Batalionul Infanterie „Petrodava” Piatra-Neamţ, în colaborare cu Centrul Militar Judeţean Neamţ, au desfășurat astăzi, 21 octombrie, în parcarea de la Shopping City Piatra-Neamț, mai multe activități dedicate Zilei Armatei Române.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Printre acestea (expoziție militară de tehnică şi armament, prezentarea ofertei educaţionale) s-a numărat și o frumoasă demonstraţie de mânuire a armei – Drill Team, pe acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iaşi.

Evenimentele dedicate Zilei Armatei Române vor continua în această seară, începând cu ora 19.00, când detaşamentul cu militari ai Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”, pe acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, va executa o retragere cu torţe, pe traseul Casa de Cultură – Teatrul Tineretului – Hotel Ceahlău – Muzeul de Istorie – Bulevardul Traian.

PUBLICITATE