[VIDEO] Neamț: Acțiune a polițiștilor. 80 de persoane legitimate și 17 conduse la secție

La data de 4 august a.c., cu ocazia Bâlciului anual de la Roman, între orele 19.00-24.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman, împreună cu cei din cadrul structurilor  de ordine publică, ai Serviciului Rutier, de la investigarea criminalităţii economice şi de investigaţii criminale, însoțiți de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, au desfăşurat o acţiune pentru menţinerea unui climat de ordine publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale şi economice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, peste 124 de poliţişti şi jandarmi au efectuat activităţi specifice, fiind legitimate 80 de persoane, iar altele 17 au fost conduse la sediul poliţiei, unde au fost amprentate.

Pe parcursul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au depistat o minoră de 16 ani, care era dată în urmărire generală, în urma plecării voluntare dintr-un Centru de Asistenţă Socială din Municipiul Roman.

Totodată doi bărbaţi de 28 şi 37 de ani, din Roman, respectiv Horia, au fost depistaţi de poliţişti având asupra lor cuţite. Acestora le-au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept de cuţit.

Au fost verificaţi peste 30 de agenţi economici, iar unei persoane fizice autorizate i-au fost confiscate bunuri expuse spre vânzare şi 270 de lei, fiind în continuare cercetată penal pentru comercializarea de bunuri cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.500 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării şi suma de 6400 de lei.

PUBLICITATE