Viceprimar din Neamț reținut după ce a accidentat mortal un pieton și a fugit

Viceprimarul comunei Bahna din județul Neamț a fost reținut de polițiști după ce a accidentat mortal un pieton și a fugit de la locul accidentului.

„În urma administrării materialului probator a fost dispusă reținerea bărbatului de 73 de ani, pentru 24 se ore.” – ne-au declarat reprezentanții Poliției Neamț

Potrivit surselor noastre, evenimentul rutier ar fi avut loc luni seară (23 octombrie) pe un drum din localitatea Broșteni, când un șofer ar fi accidentat un bărbat de 74 ani, din aceeași localitate, după care a părăsit locul accidentului.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 74 de ani.

A doua zi dimineață, după ce au fost sesizați polițiștii, au început cercetările care au condus la faptul că viceprimarul comunei ar fi fost la volan.

Oamenii din sat vorbesc despre faptul că s-ar fi încercat să se ascundă urmele accidentului, iar aceste detalii vor face, probabil, obiectul anchetei.

„La data de 24 octombrie, în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, în afara localității Broșteni, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Bahna, ar fi condus un autoturism, pe DC 98, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 74 ani, din aceeași localitate, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind ulterior identificat și depistat de polițiști.” – a transmis Poliția Neamț

La momentul la care a fost testat pentru alcool șoferul, rezultatul a fost negativ. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

PUBLICITATE