Vezi câți bani au primit ONG-urile de la Consiliul Județean pe Legea 350/2005


Comisia de evaluare și selecție a proiectelor depuse de către 100 de asociații și fundații din județul Neamț pentru a primi finanțare în baza prevederilor Legii 350/2005 a stabilit că 60 dintre ele îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de sprijin nerambursabil de la bugetul Consiliului Județean Neamț. Spre deosebire de sesiunile din anii trecuți, de această dată, suma alocată celor 60 de proiecte care au îndeplinit prevederile legale se apropie de suma maximă – a rămas neutilizată o diferență de doar 13.881 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„După înregistrarea solicitărilor, a avut loc evaluarea fiecărui dosar, a trecut și etapa contestațiilor și ne aflăm la momentul în care se cunosc proiectele declarate câștigătoare. Urmează încheierea contractelor cu entitățile care au depus solicitări eligibile. Lista cu cei 60 de câștigători ar putea suferi unele modificări și nu se vor mai semna contractele de finanțare, în cazul în care solicitanții nu vor putea face dovada deținerii a minimum 10% din valoarea proiectului, așa cum prevede Legea 350/2005 sau, pur și simplu, solicitanții se răzgândesc între timp și nu mai vor să implementeze proiectul. Conform legislației în vigoare, proiectele aprobate vor fi publicate pe site-ul Consiliului Județean Neamț, în termen de 30 de zile de la încheierea contractelor. De asemenea, lista cu aceste proiecte care primesc finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean va fi publicată și în Monitorul Oficial al României“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.

Din suma totală alocată pentru punerea în practică a Legii 350/2005 – 1,6 milioane de lei, 300.000 de lei s-au alocat pentru proiecte din domeniul culturii, 300.000 de lei pentru cele de pe social și un milion pentru proiectele din domeniul sportului.

La capitolul „Cultură“ au fost depuse 50 de proiecte, dar au primit finanțare doar 17 dintre ele, suma totală ce urmează a se acorda fiind de 297.963 de lei. În perioada aferentă depunerii de proiecte s-au înregistrat și 19 în domeniul „Social“, dar numai 15 au fost eligibile, valoarea lor totală fiind de 288.255 de lei. Alte 31 de solicitări au fost depuse pentru implementarea de proiecte din domeniul sportului, din care 28 eligibile. Suma care se va aloca acestora este de 999.901 lei.

PUBLICITATE