Val de percheziții în Neamț. Mascații au ajuns la o cunoscută firmă din Piatra-Neamț (FOTO-VIDEO)

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au desfășurat, astăzi, 19 octombrie, peste 50 de acţiuni operative în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări. Au fost puse în executare peste 300 de mandate de percheziţie şi peste 400 de mandate de aducere.

Potrivit DIICOT, în județul Neamț au fost 3 astfel de acțiuni operative, astfel:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Percheziții la o cunoscută firmă de robineți din Piatra-Neamț

La data de 19.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu polițiști din cadrul SCCO Neamț și BCOO Bacău și IPJ Neamț – Serviciul Investigații Criminale efectuează 19 percheziţii la domiciliul unor persoane fizice, la sediile mai multor societăţi comerciale şi punctele de lucru ale acestor entităţi comerciale într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de concurență neloială și înșelăciune (prin falsificarea marcajele produselor industriale urmate de comercializarea acestora, fiind induși în eroare beneficiarii în ceea ce privește calitatea şi provenienţa produselor achiziționate).

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2014 și până în prezent, reprezentanții unei societăți comerciale au achiziționat din spațiul asiatic cantități semnificative de robineți de diverse dimensiuni și tipuri, produse ce nu sunt certificate în vederea comercializării în Comunitatea Europeană, pe care le falsificau prin aplicarea de serii de identificare a unor produse similare achiziţionate în acest scop din Europa, dar în cantități mici. Ulterior toate componentele de instalații erau vândute ca provenind din spațiul comunitar, fiind certificate prin utilizarea de documente false.

De asemenea, ofertele comerciale prezentate, care conțineau datele tehnice ale unor robineți din Comunitatea Europeană, erau nereale și susținute de documente care să ateste în fals că respectivele componente corespund din punct de vedere tehnic și calitativ.
Prin modificarea datelor tehnice, cumpărătorii de bună credință au fost induși în eroare cu privire la proveniența robineților, caracteristicile tehnice ale acestora (materialul din care era fabricat, presiunea la care putea fi exploatat în siguranță cât și perioada de exploatare a acestor piese.

Totodată, componentele în cauză au fost comercializate ca fiind produse în Comunitatea Europeană, la prețuri mult mai mari decât produse similare fabricate în spațiul asiatic.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț urmează să fie conduse, în vederea audierii peste 30 de persoane.
De asemenea, urmează a fi audiaţi peste 100 de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Acţiunea este efectuată cu sprijinul I.P.J. Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Percheziții într-un dosar de spălarea banilor și contrabandă

La data de 19.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul din cadrul B.C.C.O. Iași, D.C.C.O., B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Craiova și B.C.C.O. Cluj efectuează 41 de percheziţii în municipiul București și pe raza județelor Bistrița Năsăud, Neamț, Dolj, Ilfov și Giurgiu la domiciliul unor persoane fizice și la sediile mai multor societăţi comerciale într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor și contrabandă.

În cauză, s-a reținut faptul că din anul 2021 și până în prezent, pe teritoriul României și al Marii Britanii s-a constituit un grup infracțional organizat cu scopul comiterii infracțiunilor de contrabandă cu țigarete și spălarea banilor proveniți din contrabandă cât și din alte infracțiuni comise de alte grupuri infracționale. Spălarea banilor s-a realizat prin transportarea unor sume foarte mari de bani, în numerar, de pe teritoriul Marii Britanii pe teritoriul României, printr-o serie de firme de transport bunuri și persoane. Angajații acestor firme preluau sumele de bani disimulate în bagaje și cu ajutorul personalului angajat din autovehicule, le transportau în România, de unde erau ridicate de către reprezentanți ai grupărilor care au comis infracțiunile, în mod direct sau prin intermediul unor cărăuși, din București sau din stații intermediare.

Sumele de bani obținute au fost parțial introduse în circuitul civil prin diferite metode de spălare a banilor și parțial transportate în spațiul extracomunitar, prin intermediul unei firme de transport persoane, precum și cu autoturisme.
Firmele de transport au perceput un comision din valoarea totală a banilor transportați, iar pentru a evita controlul autorităților statelor tranzitate, banii erau ascunși în locații special amenajate în acest sens din vehicule.

Cu aceleași mijloace de transport s-au realizat în mod organizat activități de contrabandă, angajații firmei facilitând călătorilor, ori aducând ei înșiși diferite cantități de aur ori alte produse, fără plata taxelor la intrarea în Uniunea Europeană.

Astfel, într-un autocar, au fost disimulate într-o componentă auto mai multe pungi ce conțineau 475 bijuterii din aur, în greutate totală de 1.591,79 grame, în valoare de aproximativ 400.000 de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul I.T.P.F. Iași și luptătorilor din cadrul Serviciilor Acțiuni Speciale și Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Percheziții la o grupare infracțională care folosea tehnologie cu unde radio pentru a fura banii din bancomat

La data de 19.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.I.C. efectuează 7 percheziții domiciliare în Municipiul București și pe raza județelor Iași, Bacău și Neamț, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, transfer neautorizat de date informatice, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În cauză s-a reținut faptul că, la începutul anului 2021, șase persoane au constituit un grup infracțional organizat, la care, pe parcurs, au aderat alte patru persoane, în scopul comiterii de infracțiuni informatice constând în montarea la ATM-uri sau alte terminale de plată, din țară și din străinătate, de dispozitive electronice de skimming, cu ajutorul cărora au citit datele cardurilor bancare ale persoanelor care utilizau ATM-urile sau terminalele de plată, date care au fost transmise prin unde radio către telefoanele mobile deținute de membrii grupului infracțional organizat.

Cu ajutorul acestor telefoane mobile, care preluau temporar (atâta timp cât cardul bancar autentic se afla în proximitatea dispozitivelor electronice de skiming) datele cardului bancar folosit de către persoanele vătămate, era retras numerar de la ATM – uri cu tehnologie de comunicare prin unde radio integrată sau erau efectuate plați cu ajutorul unui POS obținut în prealabil de membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor societăți comerciale administrate în fapt de către aceștia.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii 6 persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – D.I.C. și jandarmi din cadrul B.S.I.J.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PUBLICITATE