Utilizatori Facebook din România află de astăzi dacă datele lor personale au fost accesate ilegal

Utilizatorii Facebook vor afla începând de astăzi, 9 aprilie, dacă se numără printre cei 87 de milioane de abonaţi ale căror date au fost furate şi folosite în scop politic. Printre cei afectaţi de scandalul Cambridge Analytica se află şi 100 de mii de români.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Facebook recunoaște că 100.000 de utilizatori români au fost afectați direct în scandalul Cambridge Analytica. Aceștia vor fi înștiințați că datele le-au fost furate și folosite.
Mai mult, în încercarea de a controla problema, toţi utilizatorii vor primi un avertisment care va conţine un link pentru a putea consulta lista aplicaţiilor pe care le folosesc şi ce informaţii au oferit acestora. Va exista opţiunea de închidere a aplicaţiilor şi stoparea accesului unor terţe aplicaţii.

Scandalul Cambridge Analytica a izbucnit în luna martie. Atunci a fost raportat faptul că firma susţinută de Robert Mercer, simpatizant al lui Donald Trump, şi condusă în trecut de Steve Bannon, fost consilier al actualului preşedinte american, a obţinut informaţii personale a 50 de milioane de utilizatori Facebook fără a avea permisiunea. Aceste informaţii au fost folosite pentru a influenţa procesul electoral din 2016.

Firma Cambridge Analytica a încercat să îl angajeze pe un consultant politic britanic pentru a lucra pentru Partidul Social-Democrat din România, relata Associated Press. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a negat însă informaţia.

Cifra s-a dovedit a fi mult mai mare, iar reprezentanţi ai Facebook au transmis că peste 70 de milioane dintre cei 87 de milioane de utilizatori afectaţi sunt din Statele Unite, peste 1 milion, din Filipine, Indonezia şi Marea Britanie. Alte peste 2,5 milioane, din Uniunea Europeană (printre care se află şi 100.000 de români).

PUBLICITATE