Urmărit național, prins în Piatra-Neamț. Era căutat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj

Un bărbat din Roman, pe numele căruia Tribunalul Neamț a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, a fost depistat și încarcerat de polițiști.

La data de 19 aprilie 2021, în baza activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman în colaborare cu polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale Neamţ a fost depistat, în municipiul Piatra Neamț, un bărbat de 42 de ani, căutat la nivel național.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cel în cauză s-ar fi sustras de la punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Neamţ la data de 9 aprilie 2021, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj.

În fapt, în cursul anului 2017, cel în cauză împreună cu mai mute persoane s-ar fi constituit într-o grupare infracţională organizată bazată pe relaţii familiale şi prietenii apropiate, al cărei scop ar fi fost obţinerea unor foloase injuste prin acţiuni de ameninţare şi intimidare, de la reprezentanţii unor societăți comerciale din municipiul Roman, care administrau săli de jocuri de noroc.

Aceștia ar fi amenințat cu acte de violență atât angajații care își desfășurau activitatea în sălile respective, cât și clienții. Prin aceste acțiuni, ar fi determinat reprezentanții acestor săli să le achite taxă de protecție.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

PUBLICITATE