Un vas de gătit uitat pe foc, alertă pentru 10 pompieri, 2 autospeciale și o ambulanță SMURD


Marţi, 02.08.2016, la ora 14:55, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că iese fum dintr-un apartament aflat la etajul unu dintr-un bloc din municipiul Piatra Neamţ, strada Bistriţei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au intrat pe una dintre ferestrele apartamentului, folosind o scară manuală, şi au îndepărtat vasul de gătit aflat pe aragazul în stare de funcţionare.

Proprietarul apartamentului nu era acasă şi nu a venit până la încheierea intervenţiei.

 

PUBLICITATE