Un urs a atacat o gospodărie din orașul Bicaz

Azi-noapte, în jurul orei 3:40, jandarmii montani din Bicaz-Izvorul Muntelui au fost sesizați, în urma unui apel la 112, despre prezența unui urs care a atacat animalele dintr-o gospodărie, pe strada Izvorul Muntelui din orașul Bicaz. 

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la locul indicat unde a constatat că ursul nu mai era prezent în apropierea casei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cele relatate de localnici, zgomotele produse de aceștia au îndepărtat ursul către pădure, după ce le-a provocat anumite pagube materiale.

În sprijin a intervenit și un echipaj de poliție din cadrul Poliției Bicaz.

Jandarmii montani au mai rămas în apropierea gospodăriei până în zorii zilei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului pentru a identifica circumstanțele în care a avut loc atacul asupra animalelor din gospodărie (2 porci) și luarea măsurilor necesare pentru curmarea suferinței animalelor rănite.

Le recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să evite zonele în care a fost semnalată prezența ursului.

PUBLICITATE