Trei bărbați, printre care și un turist român în vârstă de 29 de ani, au fost împușcați duminică, în Manhattan, în apropiere de clădirea Empire State Building. Conform unor surse, turistul român, Adrian Burduja, este originar din Piatra-Neamț.
Incidentul a avut loc în fața unui magazin de băuturi, după o răfuială între doi rivali. La un moment dat, unul dintre ei a scos un pistol și a tras mai multe focuri de armă, rănind doi martori la incident, dar și un turist român aflat pe bicicletă.
Surse din poliție au identificat victimele ca fiind Abdoulaye Kane, 25; Ahmend Kabia, în vârstă de 43 de ani, și Adrian Burduja, 29 de ani.
Kane a fost lovit în brațul stâng și Kabia în umărul drept. Burduja a fost împușcat în spate. Medicii au luat victimile și le-au transportat la spitalul Bellevue, în stare stabilă.
Martorii povestesc că au fost trase mai multe focuri de armă, iar mulțimea de pe stradă s-a panicat. Poliția a mai precizat și că atacatorul nu a fost arestat și a fugit de la locul faptei, dar că a fost dat în urmărire. – notează digi24.ro