Un tânăr din Piatra-Neamț este rudă cu Ștefan cel Mare

Daniel Cantoreanu, un tânăr din Piatra-Neamț, a studiat arborele genealogic al familiei sale și după 4 ani de cercetări a aflat că este rudă îndepărtată cu domnitorul Ștefan cel Mare.

Daniel are 32 de ani, este din Piatra Neamț și locuiește în Iași. Este programator, însă marea sa pasiune este istoria. De aici și interesul pentru originile sale. A identificat nu mai puțin de 4.800 de strămoși, cei mai mulți din Câmpulung Moldovenesc, Capu Codrului, Rădășeni, Piatra-Neamț, Iași, Botoșani și Săliștea de Sus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru a-și construi arborele genealogic, tânărul a studiat numeroase arhive comunale, registre civile, dar și pietre funerare.

Arborele său genealogic a ajuns până la anul 1260. „Ruda pe care am găsit-o este Iuga, voievod de Maramureş, care este fratele lui Bogdan I Descălecătorul, care este tatăl Margaretei sau Muşata, bunica lui Alexandru cel Bun, Alexandru Muşat, care este bunicul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pot spune că sunt rudă cu Ştefan cel Mare.” – a declarat Daniel pentru televiziunile centrale

Într-o postare pe Facebook, tânărul pietrean răspunde la întrebările aduse după ce presa și televiziunile au publicat interviurile cu el:

1. Nu, nu sunt descendent al lui Ștefan cel Mare

2. Da, sunt înrudit cu Ștefan cel Mare: Un strămoș al meu direct este Iuga, Voievod de Maramureș, tatăl lui Ștefan al II-lea, voievod de Maramureș, Iuga fiind fratele lui Bogdan I descălecătorul, tatăl Margaretei Mușata, bunica lui Alexandru cel Bun, bunicul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

3. Da, există documente istorice mai vechi de 1600.

4. Da, există lucrări multe ale istoricilor (veritabili) despre perioada medievală, genealogia lui Ștefan cel Mare și alte genealogii din istorie. (Trimit lista cu titluri oricui dorește, unul din ele este chiar un studiu genetic făcut pe rămășițele lor pământești, mai științific de atât se poate?)

5. Da, sunt conștient că unele informații sunt contestate sau unele apartenențe genealogice vechi nu sunt 100% sigure, altfel istoricii se reprofilau spre fizică, matematică, programare, nu-mai-știu-ce.

6. Nu, nu sunt iritat și nici indignat de comentarii și injurii. Unele chiar m-au amuzat, multe din ele mai mult m-au făcut să îmi pun mâinile în cap.

7. Da, tot ce am adăugat în arbore se poate proba pe documente sau studii istorice, până la ultima ramură.

8. Nu, nu vreau vreo moștenire.

9. Nu, nu vreau să revendic Cetatea Sucevii sau Cetatea Neamțului (serios, trebuie să zic asta? )

10. Dacă afirm că sunt înrudit cu un domnitor nu înseamnă că mă cred domnitor. Pur și simplu îmi onorez strămoșii, îi pomenesc și le duc modelul și viața mai departe.

11. Nu, Ștefan cel Mare nu a avut nu-știu-câte amante, iubite și altele de genul (asta e idioțenie inventată de comuniști pentru denigrarea sfințeniei și modelului lui Ștefan al III-lea Vodă). Dacă cineva crede asta în mod serios îl invit să aducă studii istorice clare și concrete pe subiect, chiar mi-aș dori să văd aspectul cercetat la modul cel mai serios.

12. Nu am făcut lucrarea în 1-2 săptămâni ci în aproape 4 ani, am fotografiat personal peste 250 registre de stare civilă, documente, catagrafii și multe altele.

13. Da, vreau să ajut pe toți care vor să își înceapă arborele, doar să fiți îngăduitori cu mine, dacă voi răspunde mai greu.

14. Nu, nu mă opresc aici cu arborele. O să vă stresez și în viitor.

PUBLICITATE