Un tânăr din Neamț a murit după ce s-a electrocutat

Un tânăr de 27 de ani a fost electrocutat în timp ce efectua amenajări interioare la o locuință din Neamț. Manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical au fost fără succes.

„La data de 4 iunie a.c., polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați cu privire la faptul că, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, s-ar fi electrocutat.” – transmis Poliția Neamț

Potrivit unor surse, acesta efectua amenajări interioare la un imobil din Țibucani.

„Un echipaj medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, care din păcate nu au avut răspuns.

Trupul tânărului, a fost transportat la serviciul de medicină legală, pentru stabilirea cauzei decesului.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.” – au mai precizat reprezentanții Poliției Neamț

 

PUBLICITATE