Un tânăr din Neamț a murit după ce a căzut de pe bicicletă

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Neamț, a murit în această dimineață, în jurul orei 9:00, după ce a căzut de pe bicicletă. 

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce tânărărul, din localitatea Tazlău, se deplasa pe o bicicletă, în aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare căzând pe partea carosabilă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de un echipaj medical deplasat la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Potrivit unor surse, se pare că tânărul ar fi suferit o criză de epilepsie.

PUBLICITATE