Un tânăr din județul Neamț, prins cu aproape 200 km/h pe DN 2 E 85

Un tânăr de 27 de ani din Neamț a fost prins conducând pe raza județului Buzău cu aproape 200 de km la oră. Tânărul a fost prins de radarul polițiștilor buzoieni, în week end, pe DN 2 E85.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Mai exact, el rula cu 193 km/h în afara localității buzoiene Racovițeni. Cum a depășit cu mult viteza legală, șoferul a fost amendat și lăsat fără permis.

Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au sancţionat 298 de conducători auto şi au reținut 30 permise de conducere. Cea mai mare viteză – 193 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN 2 E85, în afara localității Racovițeni, la volanul autovehiculului fiind depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Neamț. – se arată în comunicatul IPJ Buzău

PUBLICITATE