Un tânăr din Bacău, prins beat și fără permis la Roznov

La data de 11 martie, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un tânăr, de 21 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luminii, din Roznov.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe fără permis de conducere.

PUBLICITATE