Un tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un gard

În noaptea de 22-23 noiembrie, în jurul orei 1.00, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la faptul că la o unitate medicală s-a prezentat o persoană, ce este victima unui eveniment rutier.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că ieri, 22 noiembrie, în jurul orei 23:50, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din Păstrăveni, conducea un autoturism pe raza localității Rădeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp din beton și gardul unui imobil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificările efectuate de polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule .

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE