Un tânăr beat și drogat a „boțit” 6 mașini în Piatra-Neamț (FOTO)

Astăzi, 14 septembrie, în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Dacia, în Piatra Neamț.

Din cercetări le efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 18 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, producând pagube materiale unui număr de 6 autoturisme, care se aflau parcate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Amphetamină.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

PUBLICITATE