Un șofer beat a intrat cu mașina în șanț (FOTO)

Astăzi, 10 iulie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Vasile Alecsandri, în localitatea Cordun.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 42 de ani, din Cordun, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu partea din față a autoturismului într-un șanț betonat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE