Un șofer a încercat să păcălească polițiștii schimbând locul cu pasagerul

Un șofer a atras atenția polițiștilor rutieri după ce a oprit brusc autoutilitara și a schimbat locul cu pasagerul din dreapta. Ulterior, polițiștii au stabilit că șoferul, un bărbat de 37 de ani, are dreptul de a conduce vehicule anulat.

Potrivit Poliției Neamț ieri, în jurul orei 10:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, pe raza localității Oglinzi, au observat o autoutilitară care se deplasa pe strada Basculei, la volanul acesteia aflându-se o persoană ce purta îmbrăcăminte reflectorizantă, de culoare portocalie, pasager dreapta fiind un alt bărbat.

„La vederea echipajului de poliție, autoutilitara a oprit brusc, conducătorul acesteia și pasagerul făcând schimb de locuri.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul care a condus autoutilitara, în vârstă de 37 de ani, din Răucești, are dreptul de a conduce vehicule anulat.” – a transmis Poliția Neamț

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

PUBLICITATE