Cunoscutul scriitor pietrean Etgard Bitel, care trăieşte în Israel, a povestit pentru stiri-neamt.ro coşmarul ultimelor zile în infernul din Israel, acolo unde peste 1.000 de rachete și proiectile au fost trase în cadrul ultimelor confruntări dintre evrei și palestinienii din Fâșia Gaza.
Da, sunt pietrean și sunt mândru de asta.
Am trăit în Piatra Neamț patruzeci de ani și acest oraș înseamnă pentru mine o a doua casă. De câte ori mi-a apărut o carte, prima lansare a avut loc aici și, probabil, mulți dintre dumneavoastră ați fost la aceste acțiuni.
De treizieci de ani trăiesc în Israel, la Ashdod, la patruzeci de kilometri de Fâșia Gaza stăpânită de gruparea teroristă Hamas.
Nu odată am suferit datorită tirurilor de rachete trimise din Gaza spre sudul și centrul Israelului, către zone locuite de civili.
Israelul nu a atacat niciodată. Primii care au deschis focul au fost întotdeauna teroriștii din Gaza. Când a fost obligat să răspundă, Israelul a încercat să atace doar obiective militare, iar atunci când aceasta nu a fost posibil pentru că Hamas și-a plasat aceste obiective în cadrul unor obiective civile, armata israeliană a anunțat populația civilă să părăsească clădirile respective pentru a nu fi afectată. La fel s-a întâmplat și acum, în operațiunea pe care Israelul a numit-o „Paza Zidurilor”.
Sigur că vă întrebați cum este viața în aceste condiții. Nu este ușor.
Sunt clădiri care au adăposturi la parter, sunt clădiri în care apartamentele au o cameră adăpost, dar sunt și clădiri mai vechi care nu au niciun fel de apărare, iar locuitorii sunt obligați să iasă pe scări pentru a beneficia de o minimă apărare.
Blocul în care locuiesc are adăpost la parter. Vreau să vă imaginați ce înseamnă să fugi de zece ori pe noapte, pe scări, două etaje în patruzeciși cinci de secunde (acesta este timpul pe care îl ai de la depistarea rachetei și până la explozia ei în zona Ashdod), să stai zece minute în adăpost, să vrei să te întorci în casă și la jumătatea drumului să auzi din nou alarma și să trebuiască să te întorci înapoi în adăpost.
Este sâmbătă dimineața când scriu aceste rânduri și, până în această noapte, la Ashdod nu au fost pagube materiale, dar în jurul orei 02:00 a avut loc un atac asupra orașului și de data aceasta au fost lovite două apartamente. Din fericire nu există victime ci doar pagube materiale. Sunt, însă, orașe unde au fost și victime, inclusiv copii.
Noi, la Ashdod, putem spune că încă mai avem o șansă. Dar cel mai lovit în acest război a fost orașul Ashkelon (Askalon în Biblie) care se găsește la 25 de km de Gaza, iar timpul de ajungere într-un adăpost este de 15 secunde.
Acest război a pornit, ca întotdeauna, de la un motiv căutat forțat de Hamas. De data aceasta a acuzat Israelul de anularea alegerilor de către Autoritatea Palestiniană, alegeri pe care era sigur că le va câștiga și astfel va stăpâni și Cisiordania unde guvernează Autoritatea Palestiniană.
Deși ar fi fost normal, Israelul nu a intezis niciodată cetățenilor arabi din Ierusalimul de Est să voteze. Întotdeauna a existat faciltatea votului la oficiile poștale. Nu mai spunem că era vorbă de doar vreo șase mii de voturi.
Dacă un om normal poate considera aceasta un motiv de a ataca o altă țară, atunci eu nu știu ce este acela motiv de război. Dar, când o cauți cu lumânarea, o vei găsi. Israelul a reușit, fără a intra cu trupe terestre în Gaza, să omoare 25 dintre conducătorii Hamas, dar din nefericire au fost și multe victime colaterale din rândul populației civile.
Având în vedere situația în care se găsește Hamas în acest moment, conducătorii săi au cerut încetarea focului și în acest sens au început tratativele sub medierea Egiptului și a SUA.
Deși se găsește întro situație critică, Hamas solicită , în cadrul acestor tratative ca Israelul să înceteze bombardamentele aviatice și apoi ei „vor hotărâ”. Știți vorba românească: „prostul nu-i prost destul dacă nu-i și fudul”.
Probabil că într-o zi sau două se va ajunge la o înțelegere și situația se va calma. Întrebarea este: pentru cât timp?
Să revenim însă, la apartenența mea la acest minunat oraș.
Vreau să vă spun că aici, în Israel, suntem un grup de „pietreni răi” care ne mândrim cu apartenența noastră și suntem foarte solidari.
Foarte mulți dintre acești prieteni, aflându-se în zona de Nord a țării, m-au sunat și s-au oferit să mă găzduiască până trece grozăvia. Și dacă nu erau suficiente aceste dovezi de prietenie pietreană, au mai venit telefoane și din Piatra Neamț, de la alți prieteni care mă rugau să vin să stau la ei.
Pentru că am întreaga familie aici în Ashdod, nu am părăsit orașul, dar să vă spun că este ușor aș minți.
Oricum, vom trece și peste asta și sper să ne vedem în curând la Piatra Neamț.