Un nemțean a cumpărat o mașină furată și a încercat să treacă granița cu ea


Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit un autoturism marca Volkswagen Golf, declarat furat din state ale Uniunii Europene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La sfârșitul săptămânii trecute, la P.T.F. Albița, județul Vaslui s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, George M., în vârstă de 30 de ani, cetatean român domiciliat pe raza județului Neamț, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf.

Existând suspiciuni cu privire la proveniența autoturismului, lucrătorii Poliției de Frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de statul italian.

Cu privire la aspectele constatate, George M. a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetățean român, în data de 6 martie a.c., plătind suma de 1300 euro. Acesta a mai adăugat că nu are cunoștință despre faptul că mașina era declarată furată sau că ar fi fost implicată în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

PUBLICITATE