Un fost primar și un viceprimar din Neamț trimiși în judecată de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ALECA VASILE, primar al comunei Borca, jud. Neamț, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

CIUBOTĂ CIPRIAN, viceprimar la Primăria comunei Borca, jud. Neamț, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 12 mai 2010, inculpatul Ciubotă Ciprian, în calitate de viceprimar al comunei Borca, jud. Neamț, a completat, semnat și depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț, în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru terenuri cu destinația pășune, pentru anul 2010.
Prin aceste documente se atesta în mod fals, faptul că Consiliul Local al comunei Borca, jud. Neamț exploatează o suprafață de 1462,97 hectare pășune pentru care s-a solicitat sprijin, în condițiile în care inculpatul cunoștea că acest teren este utilizat/exploatat de crescătorii de animale de pe raza comunei respective, ca și în anii anteriori.
Unul dintre aceste documente a fost completat și semnat de inculpatul Aleca Vasile, deși cunoștea că acesta conține date nereale, respectiv faptul că terenul respectiv avea altă destinație.
Urmare a acestor acțiuni, Primăria comunei Borca a încasat nelegal în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață – campania 2010, suma totală de 1.826.833,74 lei, din bugetul Uniunii Europene.

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.265.183,90 lei, reprezentând sumele acordate ca sprijin financiar în anii 2009 și 2010.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile – terenuri aflate în domeniul privat al Unității Administrativ Teritoriale Borca, jud. Neamț, parte responsabilă civilmente în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

PUBLICITATE